08 Iunie 2017Sursa: IGPR

Restricții de circulație cu ocazia desfășurării unui eveniment cultural pe 10 iunie a.c.

În conformitate cu avizul Comisiei Tehnice de Circulaţie din cadrul Primăriei Municipiului Bucureşti, în data de 10.06.2017 se va desfăşura evenimentul cultural educativ „Nu sunt invizibil”, după următorul program:

- 10.30 – 11.00, adunarea participanţilor în Piaţa Română, pe trotuar, perimetrul cuprins între Str. D.I. Mendeleev și Bd. Gheorghe Magheru;

- 11.00 – 12.00, deplasarea în marş pe următorul traseu: Piaţa Romană – Bd. Gheorghe Magheru – Str. Dem. I. Dobrescu – Piața Revoluției – trotuarul din fața Bibliotecii Naționale – Piața George Enescu.

Deplasarea participanţilor se va face pe banda I de circulaţie, cu excepția tronsonului Piața Revoluției – Piața George Enescu, iar traversarea către locul evenimentului se va face pe la trecerea pentru pietoni.

Solicităm conducătorilor de autovehicule să circule cu atenţie pe lângă coloana de participanţi şi să respecte semnalele poliţiştilor rutieri.

Pietonii sunt rugaţi să traverseze drumul public numai prin locurile special amenajate şi semnalizate, la culoarea verde a semaforului electric pentru pietoni şi după o temeinică asigurare.